Am CONSTRUIT 3 Case Ronald McDonald, Case departe de casă, pentru părinții copiilor internați în spitale
Am OFERIT peste 123.000 nopți de cazare gratuite
Am AJUTAT peste 25.000 părinți aflați în cele mai grele momente
Am INVESTIT în total peste 10 milioane EURO în comunitate
Am SUSȚINUT accesul copiilor la servicii medicale mai bune
Am avut alături parteneri, voluntari, sute de organizații și sute de mii de oameni care au donat timp și resurse
Apreciem foarte mult tot ceea ce se face în Casă, totul este gândit astfel încât fiecare persoană să nu simtă diferenţa de confort între a fi acasă şi a fi în Casa Ronald McDonald. Faptul că este atât de aproape de spital constituie un avantaj nemaipomenit atât pentru aparţinători, cât şi pentru copiii spitalizaţi. Predomină curăţenia şi ordinea, mâncarea gustoasă şi diversificată, totul echipat corespunzător din toate punctele de vedere. Activităţile care se fac cu părinţii sunt diversificate şi au tematică motivaţională. Comunicarea cu noi a fost una excepţională, am avut parte de multă înţelegere şi ajutor la solicitările venite din partea noastră.
Camera de care ne-am bucurat, este foarte bine gândită – alegerea culorilor, tablourile cu mesajele de încurajare fac cât 1000 de cuvinte adunate la un loc. Se simte că totul este făcut cu dăruire şi îi felicităm pe iniţiatorii acestui proiect, dar şi pe cei care continuă să-l ducă mai departe şi vă asigurăm de preţuirea noastră pentru tot efortul depus.
Am ajuns de două ori la Casa Ronald McDonald din Timișoara, întrucât baiețelul meu de 2 luni a avut grave probleme de sănătate. Vreau să vă mulțumesc pentru că m-ați ajutat să rămân pe linia de plutire, să nu cad pradă disperării. M-ați ajutat să rămân optimistă și să îmi păstrez speranța că vom pleca acasă, cu cel mic sănatos.
Echipa Casei, dar și restul părinților cazați au fost un sprijin constant, ceea ce m-a ajutat să fac față tuturor provocărilor.
Vă mulțumesc din inimă pentru tot ce mi-ați oferit – o casă departe de casă, o masă caldă, hăinuțe și pamperși pentru puiul meu.
Viața mea s-a schimbat într-o noapte – atunci când am ajuns de urgență de la Craiova la Spitalul „Grigore Alexandrescu” și fetița mea a fost internată la secția de neurochirurgie. Mi s-a permis să rămân pe un scaun lângă patul fetiței, dar a doua zi dimineață mi s-a spus ca voi fi cazată la “căsuță”, așa cum s-au exprimat d-na asistentă și d-na infirmieră. Nu știam ce reprezintă această ”căsuță”. Îmi închipuiam o construcție mică, nicidecum ceea ce este de fapt CASA RONALD McDONALD.
O clădire mare cu mai multe camere pentru cazarea părinților care au copii internați și locul unde am petrecut o lună întreagă așteptând ca fetița mea să se facă bine după intervenția chirurgicală pe care a avut-o. În primele zile mă simțeam ciudat, mi se oferea cazare fară nici un cost financiar, mi s-au oferit produse de igienă, dar pe lângă tot acest confort aveam și o masă zilnică fără nici un cost.
Nu îmi venea să cred că există așa un loc în România! Nu am griji legate de aceste costuri, iar toată energia am putut să o dedic copilului meu și să am grijă de ea. Pentru că știam că cineva are grijă de mine – oamenii de bine din Casa Ronald McDonald.