De câteva săptămâni, în fiecare vineri, doamna Mihaela Buruiană, alături de fetița ei, Ana, vin la Casa Ronald McDonald de la Iași și transformă bucătăria într-un spațiu magic unde miroase a prăjituri și a acasă. Când cele două gătesc, aromele învăluie întreaga Casă și invită indirect toți părinții și copiii cazați să deguste din bunătați.

Cele două voluntare au o legătură specială cu Fundația pentru Copii Ronald McDonald, pe care vă invităm să o descoperiți în rândurile de mai jos. Le mulțumim pentru că ne sunt alături, pentru implicare, pentru că ne arată că binele se construiește împreună.

Ne puteți spune mai multe despre dumneavoastră, despre povestea dumneavoastră, despre fetița dumneavoastră și cazul ei.

Mihaela Buruiană: În februarie 2023, Ana, fiica noastră de 15 ani, a fost diagnosticată cu o afecțiune oncologică cu evoluție agresivă. Ea începuse liceul de câteva luni, practica volei, participa cu drag la activități extracurriculare, trăia o frumoasă adolescență și se bucura de această perioadă. Diagnosticul ne-a cutremurat pământul de sub picioare și a schimbat viața cum o știam noi. A început tratamentul la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria din Iași.

 

 

Cum ați luat prima dată legătura cu Fundația pentru Copii Ronald McDonald?

Mihaela Buruiană: Casa Ronald McDonald din Iași o vedeam pe geamul salonului nostru, era în faza de amenajare interioară, în curtea din spatele spitalului, iar prin intermediul unor pliante primite am aflat și de fundație, cu care am intrat în legătură prin intermediul personalului Spitalului de Copii Sf. Maria. Diagnosticul oncologic al Anei presupunea operații complicate de protezare femurală și eliminare de metastaze pulmonare care nu se fac în țară și acesta a fost motivul pentru care a trebuit să plecăm în Franța, fiind direcționați spre Spitalul Gustave Roussy din Villejuif.

Cum a fost experiența la Casa Ronald din Franța?

Mihaela Buruiană: Am ajuns în Franța îngrijorați, cu multe incertitudini, dar după câteva analize de verificare, Ana a continuat repede chimioterapia începută în țară și a fost programată întâlnirea cu medicul chirurg ortoped în vederea primei operații. Așa am reintrat pe făgașul tratamentului cu programări și perspective clare, iar faptul că Maison Ronald McDonald era chiar lângă spital, o făcea singura variantă de cazare accesibilă deplasării cu căruțul cu rotile, pe care Ana l-a folosit.

 

Cum v-a ajutat șederea acolo? Cum a fost interacțiunea cu personalul Casei?

Mihaela Buruiană: Maison Ronald McDonald Villejuif a fost casa noastră pentru aproape 10 luni, grija, atenția, răbdarea, empatia și solicitudinea personalului, atmosfera de calm, liniște și siguranță ne-au făcut să ne simțim ocrotiți ca într-un sanctuar, și să suportăm implicațiile tratamentului și dorul de casă pe parcursul acestei lungi perioade. Ne-am bucurat de tot confortul și dotările casei, de largul spațiu comun, terasa, grădina cu copaci și flori, sala de sport unde Ana a făcut exerciții de kinetoterapie. În bucătăria mare am gătit împreună cu alte mame și voluntari, am schimbat rețete, am făcut prăjituri pentru toți. Locuirea împreună cu alte familii care treceau prin împrejurări de viață la fel de dure, ne-a făcut să ne deschidem sufletește, să comunicăm trecând peste barierele de limbă, susținându-ne astfel reciproc.

Care este cea mai vie amintire legată de perioada petrecută în Franța, în Casa Ronald Villejuif?

Mihaela Buruiană: O amintire frumoasă a fost seara interculturală în care fiecare familie a pregătit un fel de mâncare tradițională, și am mâncat toți împreună. Aceasta a fost chiar în sâmbăta Paștelui, la noi veniseră și soțul și fiul, am pregătit pască și ouă roșii, aveam cozonac din țară, le-am prezentat și am împărțit cu toți cei prezenți. Am gustat atunci paella, couscous și prăjituri marocane, chec irlandez, musaca de vinete cipriote, plăcintă din Caraibe, pui în stil tradițional din Sri Lanka.

Dar cu adevărat impresionant a fost fenomenul de voluntariat desfășurat la Maison.

Astfel, în fiecare zi de luni după amiază, o doamnă voluntar gătea în bucătarie pentru noi crepe (miniclatite), marțea venea Anil cu ceaiuri, prăjituri gătite de mama sa, le așeza frumos și ne aștepta la masa sa, să servim și să facem conversație. În serile de week-end, asociații aduceau mâncare gătită, sau găteau pentru noi cine pe care le serveam împreună socializând și povestind. Alți voluntari veneau după amiaza să se joace cu copii mai mici, organizau ateliere de pictură, de lectură, de gătit, de realizare de decorațiuni și bricolaj. În perioada Paștelui s-a organizat o vânătoare de ouă de ciocolată în gradină și s-au oferit cadouri tuturor copiilor din Maison, pacienți și frații lor. O donatoare a fundației a oferit tuturor familiilor o croazieră pe Sena, și transportul cu autocarul până în centrul Parisului, pentru toate familiile din Maison.

La spitalul Gustave Rousy o multitudine de voluntari și asociații susțineau copiii și familiile prin organizarea zilelor de naștere ale acestora – mici petreceri cu muzică și dans în sala de joacă, cu torturi și dulciuri, ateliere de muzică, ateliere de fotografie care se transformau în expoziții cu postere pentru conștientizarea implicațiilor acestei boli pentru pacienți și familiile lor. Unele organizații asigurau prezența unor vedete și celebrități (sportivi, actori, bucătari) care veneau să întâlnească micii pacienți și să îi încurajeze.

Alte activități care se desfășurau periodic erau organizarea de parade a personajelor și eroilor de benzi desenate pe holurile etajului de pediatrie, organizarea de mici excursii sau realizarea unor dorințe ale copiilor.

Pentru că Anei ii era dor de pisicile noastre de acasă, asociatia Magie de l’hopital ne-a dus la o Cafe des chats din Paris, în care Ana s-a relaxat și a mângâiat felinele. Am observat în perioada următoare efectul subtil și constant pe care l-a avut această mică ieșire asupra psihicului și evoluției ei fizice. O zi fericită și memorabilă la spital a fost atunci când o asociație a adus în vizită prin saloane mici animăluțe, pui de iepuraș, de pisici, țestoase și o iguană, pe care copiii le puteau mângâia și lua în brațe.

Tineri și adolescenți de la Asociația Cheer Up veneau în week-end să joace jocuri de societate în saloane cu adolescenții internați, să socializeze sau să îi antreneze în discuții și activități. Sâmbătă dimineața Asociația Părinților de la spital invita părinții internați la croissant și cafea în sala de mese pentru socializare, conversație și susținere reciprocă.

Alte voluntare veneau cu mașini de cusut și diverse materiale textile din care confecționau pe loc obiecte vestimentare pentru micii pacienți sau le personalizau îmbrăcămintea cu aplicații și patch-uri colorate.

Se organizau brunch-uri în unele dimineți de week-end în sala de mese, și erau invitați toți copiii, din fiecare salon.

Chiar și voluntarii pensionari care intrau să vorbească cu copiii și părinții câte 10-15 minute, schimbau starea de spirit din salon și, când plecau, eram mai bine, mai liniștiți și îi așteptam să revină din nou să mai povestim. Ne amintim cu drag de doamna Claire pentru că admiram ușurința cu care vorbea cu noi în engleză, nu doar în franceza nativă.

Această mobilizare permanentă și constantă, efortul tuturor acelor oameni de toate vârstele, fiecare cu pasiunea, abilitatea și resursele sale, care ar fi putut petrece timpul cu propria familie, s-ar fi putut relaxa, odihni sau practica hobbiurile, alegea benevol să își petreacă timpul cu copiii bolnavi și familiile lor, într-un spital, sau la Maison, pentru a menține speranța, a susține și încuraja, este cu adevarat impresionantă.

Această cultură a voluntariatului cu care am interacționat și de care am beneficiat direct, cred că ne-a schimbat și nouă viziunea asupra acestui fenomen atât de larg practicat în Franța.

De aceea, atunci când ne-am întors în țară și am vizitat Casa Ronald McDonald Iași, ne-am dorit să devenim parte a acestui fenomen, să fim voluntare și să oferim o picătură din binele pe care l-am primit atâtea luni.

Ce activități de voluntariat desfășurați în cadrul Casei Ronald McDonald Iași?

Mihaela Buruiană: În Casa Iași este nevoie acum de gătit o masă caldă miercurea și vinerea. Ana este pasionată de gătit dulciuri, așa că am început să venim să gătim vinerea pentru familiile prezente. În funcție de disponibilitatea de timp, am putea să facem și alte activități cu și pentru copii, jocuri, ajutor la teme, socializare cu alți părinți și copii, donații de alimente.

 

Cum vi se pare Casa Ronald McDonald Iași?

Mihaela Buruiană: Casa de aici este nouă, totul miroase a nou, este colorată și foarte, foarte curată, are o bucătărie intimă, dar deschisă, din care mirosul apetisant când gătim se duce larg spre camera de zi apoi urcă pe scări spre intrare și invită la degustare. Atmosfera e calmă, sala de mese care comunică cu camera de zi sunt însorite, primitoare, cu vedere la o lizieră subțire de copaci și au ieșire la o mică terasă.

Cât de important este pentru un părinte să fie alături de copilul său bolnav, pe toată perioada internării? Dar pentru copil?

Mihaela Buruiană: Prezența părintelui alături de copilul bolnav reprezintă manifestarea unui instinct primordial, pe care îl au și mamiferele, iar imposibilitatea de a-l manifesta este extrem de dureroasă pentru părintele care rămâne departe, și generează sentimente de vinovăție. Soțul care a rămas în țară cu fiul nostru a făcut efortul să vină în fiecare lună la noi câteva zile, pentru a sta împreună. Era la fel de important pentru toți să ne reunim, să ne conectăm și să ne reîncărcăm bateriile pentru a mai rezista o perioadă. Prezența părintelui este vitală în procesul vindecării, ca și prezența fraților. Am observat asupra fiicei noastre modificarea stării de spirit și evoluția fizică în momentele în care se apropia venirea tatălui și fratelui ei, și după plecarea lor.

 

Știm că și fiica dumneavoastră este voluntară la Casa Ronald McDonald Iași, cum se vede experiența din Franța prin ochii și amintirile ei și cât de mult a contat că ați fost alături de ea?

Mihaela Buruiană: Pentru Ana, experiența medicală a fost una dură, spitalizări dese, chirurgii masive, și recuperare fizică care încă continuă. Amintirile ei încă se sedimentează, dar a apreciat prezența mea continuă și a tatălui ei când ne reuneam cu toții, când veneau și băieții din țară. Mediul confortabil și sigur, facilitățile oferite de Maison McDonald Villejuif, activitățile plăcute desfășurate aici, au susținut-o și ajutat-o pe tot parcursul șederii.

Puteți să le transmiteți un mesaj celor care ne citesc, despre impactul pe care îl are Fundația pentru Copii Ronald McDonald, prin activitatea sa, asupra unui părinte care se află într-un moment dificil (un diagnostic grav al copilului, care implică multe zile de spitalizare).

Mihaela Buruiană: Existența Caselor Fundației pentru Copii Ronald McDonald reprezintă un mare ajutor pentru familiile copiilor spitalizați pe termen lung, cum am fost noi. A fost un mediu de viață sigur și stabil în care ne-am simțit ocrotiți și susținuți în lungul parcurs terapeutic. Echipa, într-o manieră caldă, empatică, atentă la nevoile noastre, a răspuns întotdeauna solicitărilor și ne-a susținut cu bună dispoziție prin activitățile pentru copii și familii: ateliere de joacă, de gătit, de pictură, cine, mici petreceri, gustări, cadouri de bun venit, de Paște, de aniversări, sărbători (Paștele, ziua Franței, ziua Fundației), jocuri de Bingo, excursii, donații de alimente. Suntem recunoscători celor care au înființat Casele Ronald McDonald, celor care le întrețin și le administrează ca să funcționeze optim în fiecare zi și generoșilor donatori și sponsori care ajută.