În fiecare zi, la Casa Ronald McDonald Iași, familiile copiilor internați trec prin momente de îngrijorare, oboseală și emoții copleșitoare. În mijlocul acestor încercări, există oameni care aleg să fie aproape de ei, să le asculte poveștile și să le ofere instrumente prin care să facă față mai ușor.

Una dintre aceste persoane este dr. psiholog Alina Raveica, voluntar al Casei Ronald McDonald Iași. Cu experiență în psihologie clinică și psihoterapie de familie și cuplu, Alina își pune cunoștințele și timpul în slujba părinților care au nevoie de sprijin. Organizează ateliere de mindfulness, sesiuni de grup și întâlniri individuale, toate cu scopul de a aduce echilibru și încredere în momentele cele mai grele.

În continuare, vă invităm să descoperiți, chiar prin cuvintele ei, cum vede și trăiește această misiune de voluntar:

1. Ce v-a motivat să vă implicați ca voluntar psiholog în cadrul Casei Ronald McDonald Iași?

M-a motivat dorința de a fi alături de oamenii care trec printr-o perioadă extrem de dificilă, în care se simt adesea singuri, copleșiți și fără repere clare. Casa Ronald McDonald oferă nu doar un acoperiș, ci și un spațiu sigur, în care părinții copiilor internați pot găsi sprijin emoțional și comunitate. Ca psiholog, am simțit că pot aduce o contribuție reală oferind suport, ascultare și instrumente de gestionare a stresului, într-un context în care vulnerabilitatea este profundă.

2. Cum a fost prima interacțiune cu părinții cazați în Casă și ce ați observat ca fiind cea mai mare nevoie emoțională a acestora?

Prima interacțiune a fost încărcată de emoție, dar și de multă deschidere din partea părinților. Deși inițial reținuți, odată ce li s-a oferit spațiu de exprimare, au vorbit cu sinceritate despre durere, frică și epuizare. Cea mai mare nevoie pe care am observat-o este aceea de a fi ascultați și validați. Mulți simt că nu au voie să fie vulnerabili pentru că trebuie să fie „puternici” pentru copiii lor, însă această presiune adaugă un nivel suplimentar de stres emoțional. Au nevoie de sprijin, dar și de permisiunea de a simți.

3. Ce tipuri de ateliere sau intervenții psihologice ați desfășurat până acum în Casă? Ne puteți povesti despre ele?

Am organizat mai multe sesiuni de grup, axate pe sprijin emoțional și psihoeducație. Temele abordate au inclus: gestionarea anxietății și a emoțiilor intense, combaterea oboselii psihice, sentimentul de neputință și vinovăție, strategii de autoreglare emoțională și self-care. Pe lângă informațiile teoretice, am folosit tehnici practice – exerciții de respirație, ancorare în prezent, identificarea gândurilor disfuncționale. Sesiunile au fost interactive, cu discuții libere, în care părinții au avut spațiu să împărtășească experiențele lor și să se sprijine reciproc.

4. Din experiența dumneavoastră, cum afectează spitalizarea copilului starea emoțională a părinților?

Spitalizarea copilului este, pentru majoritatea părinților, una dintre cele mai intense și dureroase experiențe. Aceștia se confruntă cu teamă, incertitudine, vinovăție, și adesea un sentiment profund de neputință. Ritmul vieții lor se schimbă brusc, resursele psihice sunt solicitate la maximum, iar oboseala cronică devine o realitate. Mulți părinți se pun pe planul doi, ceea ce pe termen lung poate duce la epuizare emoțională sau chiar simptome depresive. Sprijinul psihologic este esențial pentru a-i ajuta să rămână stabili în mijlocul acestei furtuni.

5. Din punct de vedere psihologic, cât de important este ca un copil să aibă aproape familia în perioada tratamentului?

Este extrem de important. Prezența familiei oferă copilului un sentiment de siguranță și stabilitate emoțională. Într-un mediu medical necunoscut și adesea înfricoșător, părinții reprezintă ancora afectivă care îi poate ajuta pe copii să facă față mai ușor procedurilor medicale și perioadelor lungi de spitalizare. Legătura emoțională cu familia are efecte pozitive inclusiv asupra procesului de recuperare fizică.

6. Cum influențează starea emoțională a părinților starea copilului aflat în spital?

Copiii, mai ales cei mici, sunt foarte receptivi la starea emoțională a părinților. Dacă aceștia sunt copleșiți, anxioși sau deprimați, copilul poate resimți aceste stări și le poate interpreta ca un semnal de pericol. Un părinte echilibrat emoțional transmite siguranță și încredere, ceea ce contribuie la reducerea fricii și stresului copilului. De aceea, îngrijirea părinților este indirect o formă de îngrijire a copilului.

7. În Casele Ronald McDonald, familiile sunt încurajate să își păstreze obiceiurile de acasă. Cât de important este acest aspect?

Păstrarea unor obiceiuri cotidiene familiare, cum ar fi gătitul sau menținerea ordinii în cameră, le oferă părinților o formă de control și stabilitate într-o perioadă imprevizibilă. Aceste activități aparent simple devin ancore psihologice, care le reamintesc că viața lor are totuși un ritm, o normalitate. Ele contribuie și la menținerea unui sentiment de demnitate și autonomie, extrem de important în condiții de stres.

8. Care este cel mai valoros lucru pe care l-ați învățat lucrând cu părinții din Casa Ronald McDonald Iași?

Am învățat că, în mijlocul celor mai grele încercări, oamenii pot manifesta o forță emoțională și o solidaritate remarcabile. Părinții din Casă m-au învățat că empatia, sprijinul și simpla prezență pot însemna enorm. M-au învățat cât de important este să oferi timp, ascultare și respect fără a judeca. Este o experiență profundă, care m-a îmbogățit atât profesional, cât și uman.

Voluntarii sunt parte din povestea noastră cu un rol important în derularea programelor desfășurate în cadrul Fundației și cu ajutorul cărora reușim, de 27 de ani, să ținem familiile împreună și să le oferim copiilor șansa de a avea acces la îngrijiri medicale și la o recuperare rapidă, având familia alături în cele 3 Case Ronald McDonald din București, Timișoara și Iași.

Dacă vrei și tu să faci parte din povestea noastră și să devii voluntar, te invităm să afli mai multe informații de pe site-ul nostru.